ANTI – FRAUDA APLICATĂ ŞI GESTIONAREA PRACTICĂ A SITUAŢIILOR DE CRIZĂ

ANTI – FRAUDA APLICATĂ ŞI GESTIONAREA PRACTICĂ A SITUAŢIILOR DE CRIZĂ

    NOU

 

SOLUTIONS AGAINST FRAUD, ROBBERY AND HOSTAGE SITUATIONS FOR FINANCIAL INSTITUTIONS  

 

OBIECTIV

Seminarul are ca scop conştientizarea, prevenirea şi combaterea situaţiilor de fraudă în domeniul financiar-bancar prin metode aplicate în activitatea zilnică.

Obiectivul cursului este de a dobândi informaţiile practice necesare pentru gestionarea cu succes a cazurilor de fraudă externă pentru persoane fizice, a situaţiilor de criză care pot determina atacuri sau agresiuni împotriva angajaţilor unei instituţii financiare sau pot degenera în sechestrări sau luări de ostateci.

Metodele şi tehnicile prezentate sunt bazate atât pe cazuistică, cât şi pe bunele practici internaţionale, menite să gestioneze situaţiile de criză.

GRUPUL ŢINTĂ

Cursul este recomandat, în special, angajaţilor din reţeaua instituţiilor financiar-bancare, care interacţionează în mod direct sau indirect cu clienţii, cât şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în departamentele antifraudă, control intern, audit intern, conformitate, securitate bancară, analiză credite PF/PJ, etc.

Seminarul este util şi reprezentanţilor organelor de cercetare din structurile de stat care interacţionează în mod direct cu infractorul în situaţia unui jaf, luării de ostatici, incidentelor de securitate.

CONŢINUT

  • Gestionarea, prevenirea şi combaterea situaţiilor de fraudă externă cu referire la tranzacţiile cu mijloace de plată electronice
  • Money mule/deschidere cont
  • Metode de manipulare a transferurilor Western Union/Money Gram
  • Incidente privind furturile de identitate şi reprimarea lor faţă de reprezentantul bancar
  • Gestionarea situaţiilor de criză ce ţin de tipologia clienţilor
  • Indicatorii ai comportamentului simulat (verbal, nonverbal, paraverbal)
  • Tipologii de persoane cu comportament posibil infracțional
  • Mecanisme de apărare și cum pot fi utilizate pozitiv în situații de criză
  • Moduri de comportament în captivitate în situaţii de luări de ostatici
  • Efectul psihologic resimţit de cel captiv în situaţii de luări de ostatici
  • Best practices

 

LECTORI

Bogdan Busuioc este specialist şi trainer în negocierea situațiilor de criză.

În perioada 2009-2014 a activat ca specialist negociator în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București unde s-a specializat în gestionarea situațiilor de criză și a intervenit în peste 200 de situații (gestionare conflicte, baricadări, amenințări, tentative suicid, autoincedieri, etc.). Este absolvent al Universității de Stat Pitești, deține un master în Poliţie Judiciară și Criminalistică, în cadrul Academiei de Poliție “A. I. Cuza”.

A fost nominalizat pentru “Polițistul Anului 2013” la categoria Ordine Publică. Ca instruire pe linie de negociere, acesta a absolvit mai multe cursuri atât în țară cât și în străinătate alături de cei de la Europol, Scotland Yard și  F.B.I. obținând certificări pe linie de negociere în situații de criză, răpiri și luări de ostatici. A participat la conferințe internaţionale, precum California Hostage Negotiatiation Conference în anul 2012.

Este certificat în tehnici de selecţie şi assesment recunoscute la nivel internaţional – conform Certificate Training of Assessment Center/Development Center Assessor nr. 1811. De asemenea, a fost certificat pe parte de recunoaștere și interpretare emoții conform Certificate of Law Enforcement training /FACS – (Paul Ekman Group 2017) și este certificat și specializat în Change Management, conform metodologiei PROSCI.

Silviu Gresoi este şef serviciu Fraudă Externă şi Control Intern într-o bancă importantă şi este Examinator de fraudă certificat ACFE Statele Unite. Are peste 12 ani experienţă în coordonarea activităţii Antifraudă, Recuperări de creanţe (bănci, asiguratori, telecom) și Investigații Speciale.

Este formator certificat de către IBR şi autorizat de către ANC prin lucrarea FACS – Sistem de codificare a acţiunilor faciale.

Este coordonatorul Grupului de Fraudă carduri în cadrul ARB – Asociaţiei Române a Băncilor, membru al Asociaţiei Examinatorilor Certificaţi de Fraudă din Statele Unite şi membru fondator al APCF – Asociaţia pentru Prevenire si Combatere a Fraudelor.

A participat la trainiguri de specializare în prevenirea şi combaterea fraudelor desfășurate în afara țării: EUROPOL – European Cybercrime Centre (Haga – Olanda) 2016 – 2017, IDC Security (Praga – Cehia) 2016.

DURATA CURSULUI

Cursul se desfăşoară pe durata a 1  ½ zile (12 ore).

PERIOADA DE DESFĂŞURARE

15 – 16 martie 2018, astfel: 15 martie 2018, orele 15.00 – 19.00 şi 16 martie 2018, orele 9.00 – 17.00

Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere.

IBR va organiza cursul la sediul său, asigurând lectori specializaţi, suport de curs, bază materială necesară şi servicii de catering.

La finalul cursului, participanţilor li se va înmâna un certificat, emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: BNR şi ARB), cu 11 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs).

 

PERSOANĂ DE CONTACT:

Anca Străchinescu, Specialist formare

Institutul Bancar Român, str. Negru Vodă nr. 3 Bucureşti sector 3

Tel.:0372.394.424, e-mail: anca.strachinescu@ibr-rbi.ro