Anti-frauda, conformitate, guvernanta si etica

People1

Guvernanta, Risc si Conformitate – CRD IV

OBIECTIV Cursul va oferi participanţilor posibilitatea să înţeleagă aspectele majore ale Guvernanţei Corporative: 1. Principiile Guvernanţei Corporative; 2. Natura, responsabilităţile şi rolul structurii de conducere: 3. Responsabilităţile structurii de conducere privind administrarea riscului; 4. Conformitatea ca funcţie a sistemului de

People1

IMPLEMENTAREA DIRECTIVEI (UE) 2015/849 (AML/CFT) – Directiva a 4-a – ABORDARE BAZATĂ PE RISCURI –

OBIECTIV definirea cadrului de reglementare pentru cerințele și sistemele privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului(AML/CFT) în domeniul serviciilor financiare; interpretarea prevederilor relevante din Directivă și a modului în care acestea pot fi implementate în practică; identificarea unor bune

People1

Importanţa Comitetului de audit în sistemul de guvernanţă corporativă

      În prezent, există o opinie aproape unanimă conform căreia guvernanţa corporativă ar trebui să joace un rol mai important în viaţa unei societăţi, tocmai pentru a-i asigura pe acţionarii, dar şi pe partenerii săi, că interesele lor

People1

KYC, AML/CFT şi Anti-Fraudă – strategie şi planning

  OBIECTIV Seminarul prezintă noţiuni de bază din legislaţia incidentă (aspectele vizează noua legislaţie aplicabilă în domeniul cunoaşterii clientelei, prevenirii spălării banilor si finantarii terorismului), precum şi prezentarea unor situatii concrete pentru optimizarea proceselor implementate la nivelul instituţiilor financiare, în

People1

Ofiter Conformitate

  Ofiţerul conformitate reprezintă o calificare profesională solicitată pe piaţa muncii, apărută ca urmare a reglementărilor legale interne şi internaţionale ce impun existenţa acestei funcţii, a necesităţii interne din cadrul băncilor privind existenţa unei funcţii independente de control  în gestiunea

People1

Prevenirea spălării banilor – abordare în practică

OBIECTIV Seminarul prezintă legislaţia consolidată şi cele mai bune practici privind funcţia de conformitate, prevenirea şi sancţionarea spălării banilor precum şi metode de evaluare a riscului de conformitate specific acestei arii. Ca metodologie, seminarul va avea un pronunţat caracter practic

People1

Prevenirea si detectarea fraudei in aria de IMM si corporate

 DESCRIERE Seminarul îşi propune să arate participanţilor modalitatea prin care Informaţia – pe care o regăsim în documentele de credit / în bazele de date publice / redată prin intermediul limbajul corpului sau a microexpresiilor faciale – poate fi folosită

People1

Riscul de conformitate – măsurarea şi gestionarea lui la nivelul unei instituţii financiare, de credit sau de asigurări

  OBIECTIV Programul prezintă o abordare consolidată privind măsurarea riscului de conformitate şi propune modalităţi practice de gestiune a acestuia în contextul obiectivelor strategice privind minimizarea expunerii la risc şi a respectării reglementărilor specifice. Cursul va avea un pronunţat caracter

People1

Sanctiuni internationale – cu aplicabilitate in industria serviciilor financiare

OBIECTIV Programul prezintă participanţilor legislaţia consolidată şi cele mai bune practici privind sancţiunile internaţionale, adoptate de ONU, UE şi SUA cu scopul de a determina schimbarea unor activităţi sau politici neconforme cu anumite standarde de conduită împărtăşite de comunitatea internaţională.

Pagina 2 din 3123