Domenii

People1

Tipuri de fraudă cu mijloace de plată electronică – identificare şi prevenţie

OBIECTIVE La finalul cursului, participantii urmeaza sa dobandeasca notiuni de baza in privinta legislatiei existente in domeniul infractiunilor cu mijloace de plata electronica, urmand a fi capabili sa inteleaga care sunt principalele tipuri de frauda, precum si masurile ce pot

People1

Zona unică de plăţi în euro / Single Euro Payments Area – SEPA

Curs în parteneriat Institutul Bancar Român – Asociaţia Română a Băncilor OBIECTIVE Pentru o mai bună cunoaștere a noilor standarde europene implementate în piața plăților, Institutul Bancar Român și Asociația Română a Băncilor organizează un curs de prezentare a proiectului

People1

Riscul de conformitate – măsurarea şi gestionarea lui la nivelul unei instituţii financiare, de credit sau de asigurări

  OBIECTIV Programul prezintă o abordare consolidată privind măsurarea riscului de conformitate şi propune modalităţi practice de gestiune a acestuia în contextul obiectivelor strategice privind minimizarea expunerii la risc şi a respectării reglementărilor specifice. Cursul va avea un pronunţat caracter

Schedule

Calendar cursuri martie – aprilie 2016

MARTIE  2016 I. Certificări internaţionale 1. European Foundation Certificate in Banking (EFCB) – EBTN, martie – iulie 2016, 17 martie 2016 II. Programe de scurtă durată 2. Analiza financiară avansată. Calitatea declaraţiilor financiare: semnale de alertă şi tehnici de ajustare,

Schedule

Calendar Aprilie – Mai 2015

APRILIE I. Programe de scurtă durată: NOU! Îmbunătăţirea procesului decizional al managerilor prin detectarea comportamentului simulat, 27-28 aprilie NOU! Business Intelligence in Audit, 20 – 21 aprilie Noua infrastructura a pieţelor financiare (EMIR & DODD – FRANK), 18 aprilie Specialist

Schedule

Calendar cursuri lunile septembrie-octombrie

CLICK PE TITLUL CURSULUI PENTRU DETALII SEPTEMBRIE I. Programe internationale NOU! Certified European Financial Analyst Diploma – CEFA Program, septembrie 2014– aprilie 2015   II. Programe de scurta durata NOU!Impactul prevederilor Regulamentului BNR nr. 5/2013 asupra activităţii de control intern

Schedule

Calendar luna IUNIE 2014

CLICK PE TITLUL CURSULUI PENTRU DETALII I. Programe internaţionale European Foundation Certificate in Banking – Certificatul Bancar European – EFCB – 5 luni – Data lansării: 18 iunie II. Programe de scurtă durată: IFRS & IAS pentru sectorul serviciilor financiare,

Schedule

Calendar luna MAI 2014

CLICK PE TITLUL CURSULUI PENTRU DESCRIEREA DETALIATA I. Certificări internaţionale: 1.    Cursuri de pregătire ACCA – Modulele F6 – F9 şi P1 – P3, martie – mai II. Programe de scurtă durată: 2.    Alinierea resurselor umane la strategiile organizationale in

Schedule

Calendar luna MARTIE 2014

CLICK PE TITLUL CURSULUI PENTRU DESCRIEREA DETALIATA I. Certificări internaţionale: ACI Dealing Certificate Preparation Course – RBI & ATTF  Luxembourg – 31 martie – 3 aprilie & 5-8 mai 2014 Cursuri ACCA la Institutul Bancar Român – martie – mai

Pagina 15 din 15« Prima...101112131415