UNIUNEA EUROPEANA GUVERNUL ROMANIEI
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE
AMPOSDRU
FONDUL SOCIAL EUROPEAN POSDRU 2007 - 2013 INSTRUMENTE STRUCTURALE 2007-2013 OIPOSDRU INSTITUTUL BANCAR ROMAN

Comunicate

Beneficiile proiectului AS-BANC pentru sistemul bancar romanesc
Bucuresti, 21.04.2010


Institutul Bancar Roman incheie proiectul Asigurarea calitatii in formarea profesionala continua pentru sectorul bancar AS-BANC, selectat in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si cofinantat de Fondul Social European. Acesta face parte dintr-un pachet de proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile derulate de IBR, cu scopul dezvoltarii si consolidarii Institutului ca furnizor de formare si evaluare de competente in sectorul bancar.

Cu o valoare eligibila de 545.315 de lei, proiectul a avut ca obiective atat cresterea capacitatii institutionale a IBR de a se implica activ in asigurarea calitatii in formarea profesionala continua, prin dezvoltarea a 10 standarde ocupationale si calificari asociate, bazate pe nevoile identificate pe piata muncii, cat si cresterea numarului de programe de formare continua adaptate nevoilor identificate in sectorul bancar, prin dezvoltarea curriculei teoretice si practice pentru 5 calificari/ocupatii si testarea uneia dintre acestea prin desfasurarea unui program-pilot de formare.

Ca urmare a dezvoltarii acestui proiect, angajatorii pot beneficia de pachetul de unitati de competenta pentru fiecare dintre cele 10 standarde ocupationale dezvoltate de echipa de proiect. De asemenea, angajatorii pot valorifica standardele ocupationale pentru redactarea unitara a fiselor de post si definirea planului de cariera a unui angajat. Angajatii sau aspirantii la un loc de munca in sistemul bancar pot beneficia de programe de pregatire profesionala si certificarea competentelor dobandite. Nu in ultimul rand, furnizorii de formare profesionala au acces la rezultatele proiectului, respectiv la cele 10 standarde ocupationale si calificari profesionale

Partenerii IBR in cadrul proiectului AS-BANC, Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor (CNFPA) - partener national si compania VAPRO OVP BV din Olanda - partener transnational au contribuit prin experienta si bunele practici in implementarea fondurilor europene in domeniul formarii profesionale, la rezultatele proiectului.

 

Departamentul Marketing si PR

 

 

IBR a elaborat standarde ocupationale pentru sectorul financiar-bancar
Bucuresti, 02.09.2009


In cadrul proiectului Asigurarea Calitatii in Formarea Profesionala Continua pentru Sectorul Bancar (AS–BANC), Institutul Bancar Roman (IBR) a ajuns in etapa finalizarii celor 10 standarde ocupationale si calificari asociate, etapa ce trebuia sa se deruleze in perioada mai - septembrie 2009.
Astfel, la data de 30 iunie s-au elaborat cele 10 analize ocupationale, iar o luna mai tarziu, la 30 iulie, au fost elaborate urmatoarele standarde ocupationale:
- Administrator Credite
- Analist Credite
- Administrator Risc
- Consultant Bancar
- Ofiter Bancar
- Ofiter Conformitate
- Proiectant Produse Bancare
- Dealer
- Manager de operatiuni/Produs
- Operator Ghiseu Banca

"Plecand de la realitatea ca sectorul bancar are putine standarde ocupationale, iar unele dintre acestea sunt depasite, prin acest proiect IBR a dezvoltat 10 standarde ocupationale relevante pentru sector, precum si calificarile asociate, care solutioneaza interesele angajatilor - mobilitate, flexibilitate, dezvoltarea carierei, recunoastere etc., dar si ale angajatorilor - relevanta ocupatiei, competenta persoanei, adaptabilitate la exigentele sistemului concurential si altele. Daca privim lucrurile din punctul de vedere al furnizorului de training, formarea profesionala consolideaza o zona comuna de interes pentru angajatori si angajati, si anume pregatirea personalului pe baza de competente profesionale", este de parere Victoria Preoteasa, managerul de proiect AS-BANC si director al Centrului de training financiar-bancar din Institutul Bancar Roman.

Asigurarea Calitatii in Formarea Profesionala Continua pentru Sectorul Bancar (AS–BANC) este un proiect grant care se deruleaza cu finantare nerambursabila din Fondul Social European si face parte din Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU). Institutul Bancar Roman a demarat acest proiect in martie 2009, iar elaborarea standardelor ocupationale si a calificarilor asociate este una dintre etapele proiectului.


Departamentul Marketing si PR



Inapoi