OBIECTIVUL CURSULUI
Cursul îşi propune trecerea în revistă a principalelor elemente de tehnicitate aferente instrumentelor financiare la nivel european, atât din perspectiva îndeplinirii tuturor condiţionalităţilor de Politici şi Programe, cât şi a unei potenţiale cereri agregate. Măsurarea impactului direct şi indirect la nivel economic, social şi de mediu va fi explicat şi aprofundat în cadrul unor studii de caz.
GRUPUL ŢINTĂ
Consultanţi, antreprenori, personalul din sistemul financiar – bancar din departamentele de analiză, fonduri nerambursabile, creditare, risc, middle managementul din aceste instituţii, funcţionari publici implicaţi în accesarea fondurilor europene nerambursabile, precum şi alte persoane interesate de tematica propusă.
CONŢINUT
- Scurtă prezentare a principalelor Politici ale UE pentru actuala perioadă de programare, perspective post 2027;
- Contextul european, prevederi legislative şi provocări; InvestEU;
- Condiţii economice şi sociale favorabile instrumentelor financiare;
- Construcţia instrumentelor financiare (analiza cererii din perspectiva economiei comportamentale);
- Instrumente verzi şi sustenabile;
- Studii de caz
LECTOR
Dr. Iulia Teodora Paşa, Director Sustenabilitate, Banca de Investiții și Dezvoltare
Are o vastă experienţă în domeniul politicilor şi programelor europene (încă din perioada de pre-aderare), precum şi în domeniul financiar bancar şi în training, ocupând o serie de poziţii de conducere în mai multe instituţii de credit, cum ar fi: Patria Bank, Eximbank, Volksbank şi Alpha Bank.
De asemenea este consultant expert evaluator al proiectelor cu finanțare directă de la CE. Ultimii ani i-a dedicat exclusiv accesării, evaluării şi implementării de proiecte cu finanţare nerambursabilă, elaborării de puncte de vedere pe tematica politicilor și afacerilor europene, participării ca speaker la evenimente europene de marcă. În prezent este lector asociat al IBR şi membru al Comisiei pentru Fonduri Europene din cadrul ARB.
DURATA CURSULUI ŞI PERIOADA DE DESFĂŞURARE:
29 – 30 aprilie 2024, între orele: 9:00 – 17:00 (două zile)
Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. O puteţi descărca de aici şi, după ce o completaţi, avem rugămintea să o transmiteţi responsabilului de curs, pe e-mail.
Cursul se va organiza ONLINE, pe platforma ZOOM.
La finalul cursului, participanţii vor primi un certificat, emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: Banca Națională a României şi Asociația Română a Băncilor), cu 14 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs).
Pentru tariful cursului şi alte detalii vă rugăm să ne contactaţi telefonic sau prin e-mail.
PERSOANA DE CONTACT
Georgiana Gojgărea
Training specialist
Tel.: 0748.886.819
e-mail: georgiana.gojgarea@ibr-rbi.ro