OBIECTIV
Programul işi propune familiarizarea cursanţilor cu cadrul de desfăşurare a sancţiunilor internaţionale, atât din punct de vedere al legislaţiei aplicabile, cât şi a celor mai bune practici în materie, moduri de manifestare a sancţiunilor internaţionale şi consecinţele acestora supra economiilor statelor lumii, a politicilor globale, regionale şi naţionale, precum şi asupra vieţii de zi cu zi, atât a oamenilor obisnuiţi, dar mai ales asupra persoanelor responsabile, însărcinate cu implementarea şi punerea lor în aplicare, cu focus asupra serviciilor financiare.
GRUP ŢINTĂ
Cursul este recomandat personalului angajat, cu responsabilitate în aria de conformitate, ofiţerilor de sancţiuni, ofiţerilor de conformitate, consilierilor juridici care asigură consultanţa juridică în materia sancţiunilor internaţionale, personalului implicat în procesarea tranzacţiilor internaţionale (incasări şi plăţi internaţionale, trade finance), a personalului din front-office şi back-office însărcinat cu procesul de acceptare a clienţilor şi KYC, ofiţerilor responsabili de aprobarea creditelor cu elemente de extraneitate si tuturor angajaţilor care desfăşoară activităţi care, sub o formă sau alta, pot fi afectate de sancţiuni internationale.
Cursul se adresează atât persoanelor cu experienţă, cât şi celor la început de carieră sau persoanelor începatoare, interesate de acest subiect.
CONŢINUT
- Istoric;
- Moduri de manifestare a sancţiunilor internaţionale;
- Regimuri sancţionatorii în România/UE şi în lume ;
- Autorităţile internaţionale şi prerogativele lor în impunerea de sancţiuni internaţionale ;
- Cadrul legislativ aplicabil în România/UE;
- Aplicarea voluntară a altor regimuri sancţionatorii care nu sunt obligatorii;
- Aplicabilitatea sancţiunilor internaţionale în cadrul serviciilor financiar bancare;
- Acceptarea clienţilor şi verificarea periodică a acestora;
- Procesarea tranzacţiilor internaţionale şi filtrarea acestora;
- Aplicabilitatea sancţiunilor internaţionale în activitatea de leasing financiar;
- Tratamentul aplicabil persoanelor/bunurilor sancţionate şi a celor care au iesit de sub acest regim;
- Regimul aplicabil bunurilor cu dublă utilizare şi a celor militare;
- Derogări de la aplicarea sancţiunilor internaţionale; autorizaţii/licenţe
- Eludarea sanctiunilor internaţionale;
- Roluri şi responsabilităţi în organizaţie;
- Sanctţuni 2025 : noi provocări;
- Raportări interne şi către autoritaţi;
- Riscuri şi consecinţe în caz de nerespectare a sancţiunilor internaţionale;
- Concluzii, Q & A.
LECTOR
Anna Angela Irimia a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucuresti, promotţa 1993, urmată de Dreptul Serviciilor Financiare la London Metropolitan University. Deţine certificarea CAMS (Specialised Anti Money Laundering Specialist, USA) şi o calificare de Management a eAcademy Harvard Business School.
A inceput cariera juridică in 1995 in Bancorex şi a ocupat poziţii de conducere a departamentelor juridice în diverse instituţii de credit, până în anul 2004 când şi-a început cariera în Conformitate. A ocupat funcţii de conducere a structurilor de Conformitate şi AML din diverse instituţii de credit, printre care National Bank of Greece, Piraeus Bank, BCR, Banca Romaneasca. Din 2021 coordonează Departamentul Conformitate & Antifraudă din BCR Leasing, ocupând şi poziţia de Ofiţer de Sancţiuni al acesteia. A susţinut numeroase cursuri de instruire în domeniul conformităţii în cadrul organizaţiilor în care a activat, precum şi un curs “Romanian Legislation Development” la Universitatea Lucerna, Elveţia.
DURATA CURSULUI
Cursul se desfășoară pe durata a 8 ore (o zi).
PERIOADA DE DESFĂŞURARE
23 mai 2025, orele 9.00 – 17.00
Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. O puteţi descărca de aici şi, după ce o completaţi, o puteţi transmite responsabilului de curs, pe e-mail.
Cursul se va organiza ONLINE, pe platforma ZOOM.
La finalul cursului, participanţilor li se va transmite pe email un certificat, emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: BNR şi ARB), cu 7 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs), in termen de 2 saptamani de la data cursului. Certificatul in format fizic poate sa fie ridicat de la sediul IBR, str. Negru Voda nr. 3, Bucuresti, sector 3.
Pentru tariful cursului şi alte detalii vă rugăm să ne contactaţi telefonic sau prin e-mail.
Persoană de contact:
Maria PLĂIŞANU – Coordonator compartiment
Mobil: 0748.886.846, e-mail: maria.plaisanu@ibr-rbi.ro