Membrii fondatori
și

Certified ESG Analyst – CESGA

Factorii ESG (Environmental, Social and Governance) conduc la o modificare pe termen lung a lumii investițiilor, pornind de la conștientizarea importanței schimbărilor climatice și sociale și a necesității adaptării la acestea. Un rol major îl dețin pachetele legislative implementate în majoritatea jurisdicțiilor, remarcându-se coerența reglementărilor europene în domeniul clasificării unitare a activităților sustenabile și al transparenței informațiilor privind durabilitatea în serviciile financiare.

Programul CESGA – Certified ESG Analyst, oferit de către EFFAS (European Federation of Financial Analyst Societies) reprezintă o certificare flexibilă, utilă tuturor celor care activează în domeniul financiar, care doresc sa se pregătească în privința cerințelor ESG la nivel internațional. În România, programul CESGA este organizat prin intermediul AAFBR (membră EFFAS), în parteneriat cu Institutul Bancar Român (IBR).

AUDIENŢĂ

Programul se adresează în special analiștilor financiari și managerilor de portofoliu care doresc să integreze datele ESG în analizele de investiții. Alţi profesionişti precum consultanţi, auditori, cei implicaţi în reglementare şi supraveghere, precum şi cei care se ocupă de relaţia cu investitorii, vor găsi în acest program cunostinţe utile în desfaşurarea activităţii lor.

MODULELE CESGA

Partea 1:

  • Introducere în ESG, tendinţe şi strategii recente
  • Argumente şi limitări în integrarea aspectelor ESG, cadru de reglementare, factori cheie
  • Implicaţiile ESG pe diferite clase de active
  • Raportarea corporativă ESG
  • Integrarea ESG în procesul investiţional şi de evaluare

Partea 2:

  • Analiza de date: indentificarea surselor şi informaţiilor relevante
  • Cuantificarea diferitelor componente ale factorilor de mediu, sociali şi de guvernanţă, analiza caracteristicilor specifice sectorului şi coerenţa cu modelul de afaceri
  • Integrarea ESG în procesul de evaluare investiţională, identificarea factorilor cheie care impacteaza cash-flow-ul, coeficientul beta, costurile externe; integrarea în modele de evaluare precum discounted cash-flow şi analiza de multipli
  • Analiza aprofundată a procesului de decizie investiţională, cu accent asupra alocării activelor, selectarea investiţiilor, construcţia portofoliului şi decizia finală
  • Studiu de caz: aplicarea cunoştinţelor dobândite în mod practic

Programul CESGA, oferit de către AAFBR şi IBR include un webinar live de 4 ore, care îi va sprijini pe candidaţi în pregătirea pentru examen, facilitând parcurgerea materialelor de studiu de pe platforma EFFAS, necesare obţinerii certificării.

CONŢINUTUL WEBINARULUI

Temele abordate în cadrul webinarului vor fi:

  • stadiul integrării factorilor ESG în adoptarea investițiilor
  • clasele de active adecvate investiților sustenabile
  • integrarea ESG în analiza și evaluarea investițiilor
  • studiu de caz – componentă cu o pondere semnificativă în rezultatul final al examenului CESGA.

LECTOR

Cosmin Păunescu are o experiență de peste 20 de ani în piața de capital. În prezent deține poziția de Șef Serviciu Supraveghere Prudențială în cadrul ASF. A participat de-a lungul timpului la numeroase grupuri de lucru în domeniul legislației pieței de capital la nivel european (CE, ESMA) și național, precum și la implementarea unor noi practici de supraveghere. A activat în sectorul privat de asset management, deținând poziția de CEO al unui administrator independent și de membru al Consiliului Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

Cosmin a absolvit FABBV – ASE București și a urmat un program de master în cadrul aceleași facultăți.

Din iunie 2021, deține certificarea CESGA® (Certified ESG Analyst), iar diploma CESGA i-a fost înmânată la sediul BVB, la deschiderea ședinței de tranzacționare din data de 24 Septembrie 2021. La eveniment au participat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti, Prof. Dr. Alexander Bassen, Director CESGA program şi profesor la University of Hamburg, Daniela Ropotă, Preşedinte AAFBR şi Dr. Emanuela Savu, Director General IBR.

Astfel, în 2021, România s-a alăturat celor peste 60 de țări unde există deținători ai diplomei Certified ESG Analyst. În prezent, sunt peste 2500 de CESGA în lume.

Iată ce spune Cosmin despre CESGA:

Studiul pentru CESGA presupune abordarea unui material bine structurat, care îți permite o foarte bună înțelegere a factorilor de mediu, sociali și guvernanță (ESG), care au început deja să remodeleze lumea investițiilor. Consider că certificarea CESGA este extrem de utilă tuturor celor implicați în sectorul financiar, fie că vorbim de cei din domeniul reglementării și supravegherii, cum este cazul meu, fie de practicienii din administrarea investițiilor, sau al finanțelor corporative în general. Reglementările europene din ce în ce mai complexe, modificarea preferințelor investitorilor și nevoia obținerii unor finanțări în condiții de piață favorabile sunt doar câteva dintre motivele care o recomandă.

Vă prezentăm şi testimonialul d-lui Fritz Mostböck, CEFA, CESGA, Head of Group Research, Erste Group Austria si EFFAS Deputy Chairman & CESGA Ambassador, cu privire la CESGA: EFFAS Certified ESG Analyst® (CESGA) – EFFAS

PROGRAM DE DESFĂŞURARE:

2 septembrie 2024 – Termenul limită de înscriere în program – final registration. Transmiterea către toţi candidaţii a datelor de acces la platforma de pregătire EFFAS

15 octombrie 2024 – Webinar live, de la ora 9:00 la 13:00, pe platforma Zoom, cu Cosmin Păunescu

13 decembrie 2024 – Susţinerea examenului internaţional CESGA, în format online

Materialele de studiu şi examenul sunt în limba engleză. Pregătirea examenului presupune alocarea a aproximativ 120 – 150 de ore de studiu individual. EFFAS organizează examene CESGA de patru ori pe an (martie, iunie, septembrie, decembrie).

Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. O puteţi descărca de aici şi, după ce o completaţi, avem rugămintea să o transmiteţi responsabilului de curs pe e-mail.

Pentru detalii şi înscriere, vă rugăm să ne contactaţi:

Emilia Frunză, Training Manager, IBR

0748 886 834, emilia.frunza@ibr-rbi.ro