Membrii fondatori
și

MiFID II – Guvernanța conflictelor de interese, a reclamațiilor și a alertelor. Vulnerabilități  și predictibilitate – dezbateri și previziuni

DATĂ SUSȚINERE CURS: 24 octombrie, 2025

Ordinul BNR nr. 354/2023 si Cerinţele Ghidurilor ESMA privind conduita instituţiilor de credit.

Noi provocări pentru 2024 – 2025

Modul de pregătire continuă MIFID II, potrivit Legii nr. 126/2018 şi Regulamentului nr. 5/5/2023 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al Băncii Naţionale a României nr. 14/7/2018 privind prestarea de servicii şi activităţi de investiţii în numele societăţilor de servicii de investiţii financiare şi al instituţiilor de credit.

OBIECTIVE

Programul are ca scop: prezentarea noutăţilor legislative europene si nationale MIFID II si a Ghidurilor europene EBA si ESMA in materie, preluate in legislatia secundara locala, precum şi dezbateri privind guvernanţa acestora, inclusiv a conflictelor de interese, a riscului de conduita si a alertelor interne.

Seminarul va avea un caracter practic şi interactiv, cu Dezbateri şi Studii de Caz pentru identificarea şi evitarea riscurilor mai sus anunţate şi identificarea de noi paradigme de conduită.

GRUP ȚINTĂ

Cursul se adresează personalului cu responsabilităţi în domeniul conformităţii, audit intern, IT, control risc, resurse umane, specialişti în oferirea de servicii financiare MiFID II; specialişti în domeniile: private banking, trezorerie, retail şi guvernanță corporativă.

CONŢINUT

  1. Cerinte legislative europene si nationale, Noutati  EBA si ESMA in materie;
  2. Bune practici privind  gestionarea  Conflictelor de interese si a reclamatiilor;
  3. Politica Conflictelor de Interese – Guvernanta adecvata şi sisteme IT dedicate;
  4. Gandirea independenta  si Alertele interne Whistleblower (WB);
  5. Dezbateri şi Studii de caz .

LECTOR

Dr. Georgica Raicu – este Șef Serviciu Conformitate Cerințe Legislative și MIFID, în cadrul Băncii Transilvania şi,  începând cu anul 2016,  este alternativ – Preşedinte/Vicepreşedinte  al Comisiei de Conformitate din cadrul Asociației Române a Băncilor. Dna. Raicu deţine o experienţă de management de 30  de ani în domeniul  pieţelor financiare deţinând funcţii de Șef serviciu/Director adjunct în cadrul Direcției de Reglementare și Autorizare al CNVM (actual ASF), Compliance Manager/Director Conformitate – Banca Romaneasca NBG  si Volksbank.  Este absolventă a Facultăţii de Statistică şi Cibernetică Economică – sectia Informatica Economica – din cadrul ASE, Doctor în Economie – specializarea Doctrine şi Econometrie (ASE) şi Master în Drept Internațional European la Universitatea de Drept Nicolae Titulescu.

Experienţa profesională este validată de numeroase certificări/participări internaţionale, cum sunt: Compliance Officer oferita de   International Academy of Financial Management (IAFM), Compliance Officer Anti-Money (IAFM) Atena; Compliance Ethics Officer – Society of Corporate Compliance and Ethics (SCCE) Londra, ACAMS – Amsterdam, Program on Mutual Funds and Brokerage Services Training and Meetings – USA, Management of the Canadian Financial Market –  Canada. Dna. Raicu este certificată ca formator de competenţe profesionale (ANC).

DURATA

Cursul se desfăşoară pe durata a 8 ore.

PERIOADA DE DESFĂŞURARE

24 octombrie 2025, orele 9:00 – 17:00

Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. O puteţi descărca de aici şi, după ce o completaţi, avem rugămintea să o transmiteţi responsabilului de curs, pe e-mail.

Cursul se va organiza ONLINE, pe platforma ZOOM. Pentru detalii click aici.

La finalul cursului, participanţii vor primi un certificat, emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: Banca Națională a României şi Asociația Română a Băncilor), cu 8 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs), potrivit Legii nr. 126/2018 şi Regulamentului nr. 14/7/2018.

PERSOANA DE CONTACT

Bogdan Trifescu

Specialist în Formare

Tel: 0748 886 814

e-mail: bogdan.trifescu@ibr-rbi.ro