OBIECTIV
Taxonomia activităților durabile în domeniul protecției mediului, introdusă prin Regulamentul (UE) 2020/852, este un element central al strategiei ecologice a Uniunii Europene. Rolul acestei taxonomii (clasificări detaliate) a activităților economice cu impact pozitiv asupra mediului natural este de a-i ajuta pe investitori să poată selecta – pe baze raționale și coerente – acele proiecte sau entități pe care să le includă în portofolii „verzi”, cu impact ecologic pozitiv. Taxonomia UE este compusă din mai multe regulamente, ghiduri de aplicare și instrumente oferite de Comisia Europeană, constituindu-și un cadru vast de reglementare cu implicații practice pentru companiile raportoare și pentru investitori. Acest curs urmărește introducerea noțiunilor de bază și avansate în problematica Taxonomiei UE, dar și studierea unor cazuri reale din România și din alte țări UE, pentru a putea identifica cele mai bune practici în domeniu, pentru sectorul industrial și financiar.
GRUP ŢINTĂ
Cursul se adresează directorilor economici, financiari, experților contabili, consultanților financiari și în domeniul responsabilității sociale corporative, administratorilor de active financiare, auditorilor și furnizorilor serviciilor de asigurare a rapoartelor privind dezvoltarea durabilă, precum și tuturor celor interesați să aprofundeze subiectul raportărilor conforme cu Taxonomia UE.
CONŢINUT
Înțelegerea domeniilor și criteriilor Taxonomiei UE și a cerințelor de raportare
- Integrarea Taxonomiei UE în contextul mai larg al legislației și strategiilor UE.
- Identificarea activităților eligibile conform cu Taxonomia UE în contextul domeniilor aplicabile principiului DNSH (Do No Significant Harm).
- Evaluarea activităților eligibile în conformitate cu criteriile de screening pentru a selecta activitățile aliniate cu Taxonomia UE.
- Identificarea contribuțiilor semnificative privind atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.
- Integrarea cerințelor Taxonomiei UE cu alte instrumente legislative și strategice, precum Directiva CSRD (2022/2464) și Ghidul OECD pentru întreprinderile multinaționale.
- Aplicarea cerințelor de raportare privind indicatorii financiar-contabili impuși de Regulamentul privind Taxonomia UE.
- Raportarea conformă cu Taxonomia UE pentru instituțiile de credit.
- Raportarea conformă cu Taxonomia UE pentru managerii de active financiare
Studii de caz privind aplicarea Taxonomiei UE
- Analiza raportărilor conforme cu Taxonomia UE a entităților industriale (ne-financiare) din România și alte state membre UE.
- Analiza raportărilor conforme cu Taxonomia UE a entităților financiare (bănci, societăți de asigurări, etc.) din România și alte state membre UE.
- Utilizarea EU Taxonomy Navigator.
LECTOR
Voicu DRAGOMIR, Profesor universitar la Departamentul de Contabilitate și Audit din cadrul Academiei de Studii Economice din București și doctor în domeniul Contabilitate, are peste 17 de ani de experiență în zona academică, în calitate de profesor și cercetător. A publicat în reviste de prestigiu în domeniile: contabilitate financiară, guvernanță corporativă, management de mediu, raportare nefinanciară și de sustenabilitate, analiză ESG, economie circulară.
DURATA ŞI PERIOADA DE DESFĂŞURARE A CURSULUI
7 februarie 2025, orele 09:00 – 17:00
Cursul se desfășoară pe durata a 8 ore (o zi).
Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. O puteţi descărca de aici şi, după ce o completaţi, o puteţi transmite responsabilului de curs, pe e-mail.
Cursul se va organiza ONLINE, pe platforma Zoom.
La finalul cursului, participanții vor primi un certificat, emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: BNR si ARB), cu 7 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs).
Pentru tariful cursului şi alte detalii vă rugăm să ne contactaţi telefonic sau prin e-mail.
PERSOANĂ DE CONTACT
Alina IONIŢĂ BURLACU – Training Specialist; Mobil: 0749.011.331, e-mail: alina.ionita@ibr-rbi.ro