Membrii fondatori
și

Dezvoltarea sustenabilă prin implementarea proiectelor de investiții. Oportunități și riscuri

DATĂ SUSȚINERE CURS: 1 octombrie, 2025

OBIECTIVUL CURSULUI

În contextul macroeconomic global și național complicat și plin de provocări, dezvoltarea sustenabilă a devenit o condiție esențială pentru reziliență.

Cursul are la bază cele mai recente directive, regulamente, ghiduri și publicații ale Comisiei Europene, ale Organizației Națiunilor Unite, precum și ale diferitelor paneluri interguvernamentale de experți având ca punct central efectul schimbărilor climatice asupra oamenilor, mediului, infrastructurilor și afacerilor și necesitatea încorporării sustenabilității în toate activitățile și pe toate palierele.

La finalul cursului, participanţii vor avea o înţelegere clară asupra tuturor conceptelor din domeniu, vor aprofunda oportunităţile privind dezvoltarea în context de sustenabilitate prin aplicarea principiilor care stau la baza obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) și vor putea implementa conceptele atât la nivelul proiectelor de investiții, cât și la nivelul activităților curente la nivelul entităților (atât cele publice, cât și cele private). De asemenea, cursul va contribui semnificativ la consolidarea capacităţii participanţilor de a fundamenta cunoştinţele legate de raportarea de sustenabilitate, de a identifica principalele oportunități și de a evalua și gestiona riscurile climatice.

GRUPUL ŢINTĂ

Personalul din companiile mari cu atribuții în sfera de sustenabilitate, experți din instituțiile publice (City managers), consultanţi, antreprenori, personalul din bănci din departamentele de analiză, sustenabilitate, creditare, risc, middle managementul din aceste instituţii, precum şi alte persoane interesate de tematica propusă.

CONŢINUT

  • Principiile dezvoltării sustenabile – legislația specifică și abordări transversale;
  • Transpunerea principiilor de dezvoltare sustenabilă în cadrul proiectelor de investiții;
  • Dezvoltarea sustenabilă la nivelul comunităților (orașe și regiuni sustenabile) – oportunități și riscuri
  • Dezvoltarea sustenabilă la nivelul companiilor – analiza de impact pe cash flow. Oportunități și riscuri
  • Studii de caz

LECTOR

Dr. Iulia Teodora Paşa, Director Sustenabilitate, Banca de Investiții și Dezvoltare

Are o vastă experienţă în domeniul politicilor şi programelor europene (încă din perioada de pre-aderare), precum şi în domeniul financiar bancar şi în training, ocupând o serie de poziţii de conducere în mai multe instituţii de credit, cum ar fi: Patria Bank, Eximbank, Volksbank şi Alpha Bank. De asemenea este consultant expert evaluator al proiectelor cu finanțare directă de la CE. Ultimii ani i-a dedicat exclusiv accesării, evaluării şi implementării de proiecte cu finanţare nerambursabilă, elaborării de puncte de vedere pe tematica politicilor și afacerilor europene, participării ca speaker la evenimente europene de marcă. În prezent este lector asociat al IBR şi membru al Comisiei pentru Fonduri Europene din cadrul ARB.

DURATA CURSULUI ŞI PERIOADA DE DESFĂŞURARE:

Cursul se desfășoară pe durata a 8 ore (o zi).

TBA octombrie 2025, între orele: 9:00 – 17:00

Inscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. O puteţi descărca de aici şi, după ce o completaţi, o puteţi transmite responsabilului de curs, pe e-mail.

Cursul se va organiza ONLINE, pe platforma Zoom.

La finalul cursului participanţii vor primi, pe email, suportul de curs în format pdf şi linkul pentru evaluarea cursului. În termen de max. 2 săptămâni de la data cursului, tot pe email, vor primi şi un certificat, emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: BNR şi ARB), cu 7 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs). Certificatul în format fizic poate să fie ridicat de la sediul IBR, str. Negru Vodă nr. 3, Bucureşti, sector 3.

Pentru tariful cursului şi alte detalii vă rugăm să ne contactaţi telefonic sau prin e-mail.

PERSOANA DE CONTACT

Georgiana Gojgărea
Training specialist
Tel.: 0748.886.819, email: georgiana.gojgarea@ibr-rbi.ro