
OBIECTIV
Cursul prezintă principiile și standarele aferente Domeniului IV: Gestionarea funcției de audit intern și Domeniului V: Efectuarea serviciilor de audit intern, cu detalii practice în: planificarea strategică, gestionarea resurselor și comunicarea eficientă. Sesiunea abordează aspectele privind îmbunătățirea calității dar și standardele aplicabile în planificarea eficientă, desfășurarea activităților, comunicarea rezultatelor misiunii de audit intern și monitorizarea planurilor de acțiune.
GRUP ŢINTĂ
Expunerea se adresează atât conducătorilor funcției de audit și auditorilor interni care vor să evalueze alinierea cu standardele globale de audit indiferent de industria în care activează, cât și celor interesați de aprofundarea întelegerii și aplicabilității standardelor.
CONŢINUT
Cursul tratează în detaliu cerințele, aspectele legate de implementare, precum și probele de conformitate prin exemple practice pentru:
- Planificarea strategică, prin înțelegerea guvernanței, a managementului riscului și a proceselor de control, elaborarea strategiei de audit intern, a metodologiilor și planului de audit intern,
- Gestionarea resurselor financiare, umane și tehnologice,
- Comunicarea eficientă a rezultatelor prin construirea de relații cu părțile interesate și prezentarea erorilor și omisiunilor și informarea asupra acceptării riscurilor,
- Evaluarea internă a calității, măsurarea performanței și supravegherea și îmbunătățirea performanțelor de angajare,
- Planificarea eficientă a misiunilor de audit intern, comunicarea pe parcursul angajamentului/misiunii de audit intern și evaluarea riscurilor misiunii de audit intern,
- Culegerea de informații pentru analiză și evaluare, constatări potențiale ale angajamentului/misiunii de audit intern, recomandări și planuri de acțiune, concluziile misiunii de audit intern,
- Comunicarea rezultatelor misiunii de audit intern și monitorizarea planurilor de acțiune.
LECTOR
Gabriela Andrei este absolventă a Universității Politehnica din București și a Academiei de Studii Economice din București și are o experiență profesională de peste 30 de ani în sectorul financiar-bancar. Pe parcursul carierei sale, a deținut funcții de specialitate și de conducere, cumulând 13 ani de activitate în domeniul auditului intern în cadrul Raiffeisen Bank, Porsche Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Idea Bank unde a format și a condus echipe, precum și 10 ani de experiență în management financiar-contabil în cadrul Porsche Leasing, Idea Bank și Salt Bank.
În prezent, deține calitatea de membru independent al Comitetului de Audit al Erste Asset Management S.A., iar anterior a exercitat funcția de membru al Comitetului de Audit și Risc al Idea Leasing IFN S.A. Din anul 2006, este certificată ca expert contabil și auditor financiar, fiind membră a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și a Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR). Totodată, este formator acreditat al Institutului Bancar Român din anul 2016 și al Camerei Auditorilor Financiari din România din anul 2020.
DURATA ŞI PERIOADA DE DESFĂŞURARE A CURSULUI
3 aprilie 2026, orele 9:00 – 17:00 (8 ore)
Cursul se va livra ONLINE, pe platforma Zoom.
Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. O puteţi descărca de aici şi, după ce o completaţi, o puteţi transmite responsabilului de curs pe e-mail.
La finalul cursului, participanţilor li se va transmite pe email un certificat, emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: BNR şi ARB), cu 7 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs), in termen de 2 saptamani de la data cursului. Certificatul in format fizic poate sa fie ridicat de la sediul IBR, str. Negru Voda nr. 3, Bucuresti, sector 3.
PERSOANA DE CONTACT:
Georgiana Gojgărea,
Training specialist, tel.: 0748.886.819, e-mail: georgiana.gojgarea@ibr-rbi.ro