Membrii fondatori
și

Atelierele IQ Bancar pentru liceeni, 20 aprilie 2016

Ateliere IQ bancar_BT0001

Institutul Bancar Român, sub egida membrilor săi fondatori, Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor, cu sprijinul Băncii Transilvania, a lansat, în data de 20 aprilie a.c. programul de educaţie financiară „ATELIERELE IQ BANCAR PENTRU LICEENI”.
Gândit ca un proiect de anvergură, pe termen lung, atelierele vor fi organizate atât în Bucureşti, cît şi în provincie. Specialiştii în finanţe şi bănci, vor discuta aplicat cu liceenii, oferindu-le oportunitatea de a înţelege conceptele şi noţiunile financiar-bancare, modul de organizare şi funcţionare al unei bănci, importanţa băncilor în economie, etc, contribuind astfel la creşterea gradului de incluziune financiară a tinerilor, în paralel cu dezvoltarea abilităţilor necesare integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.
Temele propuse pentru ateliere vor aborda subiecte economice şi financiar-bancare, dar şi de educaţie antreprenorială şi orientare profesională. Tinerii vor beneficia de training-uri şi workshop-uri specializate, certificate de participare şi burse de studiu acordate de Institutul Bancar Român.
La primul atelier IQ bancar, organizat în data de 20 aprilie 2016, la sediul Institutului Bancar Român, au participat circa 300 de tineri (clasele XI-XII) din 15 licee de elită bucureştene.

IMG_1928  IMG_1911 IMG_2024
IMG_1959  IMG_2095 IMG_1993