PARTENER GOLD | PARTENERI | PARTENER EDUCATIONAL |
PARTENERI MEDIA |
Institutul Bancar Roman a organizat ieri prima editie a unui eveniment care se doreste a deveni emblematic pentru profesionistii in conformitate din industria bancara, Banking Compliance Summit. Evenimentul a adus în prim plan cele mai interesante şi de actualitate soluţii și practici din domeniul conformităţii, în mod deosebit pentru industria bancară, dar de interes şi pentru profesioniştii în conformitate din alte sectoare de activitate.
Peste 150 de specialisti in conformitate din sistemul bancar s-au reunit pentru a dezbate subiecte relevante din actualitatea compliance-ului romanesc si international.
Cuvantul introductiv a apartinut doamnei dr. Gabriela Hartescu, Director General IBR, care a subliniat importanta functiei de conformitate si necesitatea pregatirii continue a specialistilor din acest domeniu. In acest context, IBR ofera, in premiera in Romania, cursurile de pregatire pentru obtinerea certificarii GLOBAL FINANCIAL COMPLIANCE, sub egida CISI UK (Chartered Institute for Securities and Investment) si in parteneriat cu ESA.
Lucrarile au fost deschise de catre domnul Prim-viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei, prof. univ. dr. Florin Georgescu, subliniind ca, in viitor, simpla aplicare a legilor nu va mai fi suficientă, buna conformare în spiritul reglementărilor, nu doar în litera lor, fiind esentiala. Presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor, dl. Florin Danescu a abordat perspectiva legislative a activitatii de conformitate iar pe parcursul conferintei s-au prezentat teme incitante, deosebit de actuale, legate de: transparenta si eficacitate in dezvaluirea informatiilor in perspectiva pregatirii implementarii Directivei UE 95/2014, provocarile activitatii de compliance, abordari legislative interne versus directive europene, guvernanta corporativa – cele 3 linii de aparare, MIFID II, sanctiuni internationale, recomandarea 1 FATF si Directiva 4, etica si cultura conformitatii, etc
Speakerii care, prin expertiza lor, au onorat evenimentul sunt nume marcante, reprezentanţi ai top managementului băncilor şi ai altor organizaţii asociate industriei bancare: Dl. Rafał Rudzki – Senior Manager, Sustainability Consulting Central Europe, Deloitte; Dl. Jonathan Charles Locke – Vicepreşedinte Executiv Risc, BCR; Dna. Mirela Iovu – Vicepreşedinte, CEC Bank; Dna. Flavia Popa – Secretar General BRD – Groupe Societe Generale; Dl. Doru Bulată – Consilier Preşedinte, Eximbank; Dna. Magdalena Calangiu – Director Conformitate, BRD – Groupe Societe Generale; Dna. Cornelia Jiloan – Director Conformitate, Banca Transilvania; Dna. Angela Irimia – Sef serviciu AML, BCR; Dna. Cătălina Stroe – Manager in Enterprise risk services, Deloitte Romania. Cele doua paneluri de lucru au fost moderate de reputatii specialist in domeniu, dl. Doru Bulata si, respectiv, dna. Magdalena Calangiu.
Interactivitatea creata, dezbaterile care au urmat fiecarui panel de prezentari au demonstrat ca evenimentul si-a atins scopul: crearea unei platforme de dezbatere pentru specialistii in conformitate.
Mai multe imagini pot fi descarcate accesand link-ul: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.511708382329462.1073741890.171941156306188&type=3
PREZENTARI
Rafal Rudzki – Senior Manager, Sustainability Consulting Central Europe, Deloitte – Driving transparency & effectiveness through disclosure of information. In preparation for implementation of the EU Directive 2014/95/EU
Jonathan Charles Locke – Vicepreşedinte Executiv Risc, Banca Comercială Română – Challenges faced in Compliance activities
Doru Bulata – Consilier Preşedinte, EximBank – Guvernanţa corporativă – cele 3 linii de apărare
Mirela Iovu – Vicepreşedinte, CEC Bank – Importanţa transparenţei şi a informării publice în domeniul bancar
Maria Magdalena Calangiu – Direcţia Conformitate, BRD – Groupe Societe Generale – Etica şi cultura conformităţii
Anna Angelica Irimia – Sef Departament AML/CFT/KYC, Banca Comercială Română – Directiva IV AML – Perspective de implementare
Catalina Stroe – Manager in Enterprise risk services, Delotte Romania – Evaluarea sectorială a riscului de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului (Recomandarea 1 FATF şi Directiva 4)