
DESCRIERE:
Seminarul își propune să dezvolte și să consolideze conștientizarea și înțelegerea fenomenului de hărțuire la locul de muncă, modalitățile de prevenire a acestor acte nedorite, respectarea codurilor de conduită și a standardelor de comportament obligatorii pentru păstrarea unui mediu de lucru echilibrat și eficient, oferind participanților o introducere în conceptele, cadrul legal și posibilitatea de a înțelege legătura dintre prevenirea hărțuirii, conduita profesională și un mediu de lucru echilibrat. Vizează, de asemenea, Identificarea modalităților în care hărțuirea se poate manifesta în mediul profesional, inclusiv în sectorul serviciilor financiare.
OBIECTIVE:
Se urmărește o sesiune interactivă cu participanții la seminar, în scopul definirii, conștientizării și prevenirii fenomenului de hărțuire, a identificării atitudinii corecte și eficiente la locul de muncă, precum și a diferenței dintre hărțuire și atitudini legitime în relaţia cu angajatul, ca prerogative ale angajatorului. La finalizarea acestui atelier de instruire, participanții vor fi capabili să:
- definească principalele concepte specifice domeniului,
- înțeleagă cadrul legislativ aplicabil și obligațiile care revin atât angajaților, cât și angajatorilor;
- identifice comportamentele care constituie hărțuire de orice fel și să recunoască riscurile generate de glumele, comentariile sau comportamentele aparent nevinovate, care pot crea un mediu de lucru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator;
- conștientizeze responsabilitatea fiecărui membru al organizației în menținerea unui mediu de muncă sigur, incluziv, bazat pe respect reciproc și demnitate, indiferent de funcția sau nivelul ierarhic deținut;
- reacționeze în mod adecvat la situațiile de hărțuire, cunoscând modalitățile de intervenție, raportare și acordare de sprijin persoanelor afectate, într-o manieră profesionistă, imparțială și constructivă;
- contribuie activ la prevenirea hărțuirii prin promovarea și consolidarea unei culturi organizaționale întemeiate pe respect, încredere, integritate și responsabilitate.
Elementul de noutate va consta în prezentarea și transpunerea în mediul civil a Codului de conduită și a standardelor de comportament NATO, obligatorii pentru întreg personalul Alianței.
GRUPUL ŢINTĂ: Seminarul se adresează întregului personal al unei companii. Se recomandă, efectuarea unor ședințe diferențiate, respectiv instruirea inițială a personalului aflat la conducere, a managerilor și a șefilor de departamente, ulterior a personalului organizației.
CONŢINUT:
- Definiții;
- Încadrare legală, tipuri de hărțuiri și sancțiuni;
- Consecințele hărțuirii la locul de muncă și implicațiile asupra mediului operațional;
- Recomandări pentru persoanele care se simt hărțuite;
- Prevenția – Cod de conduită și standarde de comportament;
6. Exemple şi joc de rol.
LECTOR
Cu o experiență de peste 25 de ani în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Col (r) Manuela-Elena MIHAI a luat decizia de a face tranziția către domeniul privat, pentru a sprijini companiile să creeze un mediu de lucru sigur, eficient, echitabil și aliniat cu legislația în vigoare – fără birocrație inutilă și fără riscuri juridice. Experiența profesională în plan național și internațional precum și bagajul de cunoștințe acumulat, reprezintă fundamentul pentru serviciile complexe puse la dispoziția mediului de business. În calitate de expert de gen, recunoscut la nivelul NATO, UE, OSCE și ONU, Manuela a pus bazele domeniului Femeile, pacea și securitatea în România, fiind desemnată Punct Focal Național și aleasă Președintă a Grupului Național de Implementare a Agendei. A coordonat elaborarea și aplicarea strategiilor și planurilor naționale de acțiune pentru implementarea Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al ONU Femeile, pacea și securitatea, aprobate prin HG 561/2020 și respectiv HG 896/2024, la nivelul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.
În 2023 și 2024, a co-prezidat Rețeaua ONU a Punctelor Focale Naționale pentru agenda Femeile, Pacea și Securitatea, alături de partenera din SUA. Totodată, a avut și calitatea de membră a Comisiei Naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (CONES). De asemenea, a elaborat manualul Integrarea perspectivei de gen în Ministerul Apărării Naționale pe baza căruia a efectuat periodic instruirea specifică pentru personalul din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.
PERIOADA DE DESFĂŞURARE:
4 noiembrie 2026, orele 10.00 – 13.00
Înscrierea la curs se face prin completarea fişei de înscriere. O puteţi descărca de aici şi, după ce o completaţi, o puteţi transmite responsabilului de curs pe e-mail.
Cursul se va livra ONLINE, pe platforma Zoom.
La finalul cursului, participanţilor li se vor transmite pe email: suportul de curs, linkul pentru evaluarea cursului şi certificatul, emis de IBR (sub egida membrilor fondatori: BNR şi ARB), cu 3 credite de dezvoltare profesională continuă (CPDs). Certificatul în format fizic poate să fie ridicat de la sediul IBR, str. Negru Vodă nr. 3, Bucureşti, sector 3.
Pentru tariful cursului şi alte detalii vă rugăm să ne contactaţi telefonic sau prin e-mail.
PERSOANĂ DE CONTACT:
Mihaela Radu, specialist training, 0748.886.807, mihaela.radu@ibr-rbi.ro