Membrii fondatori
și

Business Intelligence: proces cheie in negociere (2 luni)

PROGRAM DE PERFECŢIONARE PROFESIONALĂ

în sistem blended learning (la distanţă şi consultaţii online)

OBIECTIV

Transferul unor metode, tehnici şi bune practici specifice domeniului Business/Competitive Intelligence în practica negocierilor de afaceri. Succesul acestora în potenţarea rezultatelor finale ale unei negocieri a fost validat în timp, prin aplicarea lor, atât în negocierile de afaceri, cât şi în cadrul negocierilor internaţionale, la nivel statal. Participanţii îşi vor însuşi şi aplica un set minim de metode, tehnici şi bune practici specifice domeniului Intelligence în procesul de negociere.

TEMATICA

  • Fundamente de business/competitive intelligence; metoda SWOT
  • Manipulare și persuasiune (principii şi tehnici de persuasiune)
  • Arta și teoria negocierilor

* Introducere în teoria negocierii (Tipuri şi tactici de negociere, Parametrii critici ai negocierii)

* Pregătirea negocierii (Analiza obiectului negocierii: documentare, dimensiune informativă, prognoză; studiul partenerului de negociere; planificarea negocierii: setarea obiectivelor, parametrilor şi construirea scenariilor de negociere)

* Negocierea propriu-zisă (Comunicare în negociere: comunicarea mesajelor tranzacţionate, receptarea mesajelor partenerului de afaceri, culegerea de informaţii/contra-informaţii pe timpul negocierii)

  • Elemente de body language (limbajul corpului) aplicate în negocieri
  • Identificarea minciunii
  • Culegerea informațiilor în negocieri – OSINT (utilizarea Internetului ca sursă de informații, operatori şi motoare de căutare)
  • Culegerea informațiilor în negocieri – elicitation (beneficii, etape, tehnici)
  • STUDII DE CAZ

GRUPUL ŢINTĂ

Personalul cu competenţe manageriale, personalul din front office care interacţionează cu clienţi persoane fizice/juridice, precum şi alţi specialişti care doresc să negocieze eficient.

DURATĂ

2 luni: octombrie – noiembrie 2022

TUTORI/EXPERŢI:

Dr. Adriean Pârlog are peste 25 de ani de experienţă în Intelligence şi a deţinut funcţia de Şef al serviciului de analiză informaţii militare. În prezent este profesor asociat la Universitatea Lucian Blaga şi la Universitatea Babeş Bolyai, membru în comisii de admitere la cursul postuniversitar de Informaţii Militare, membru în comisii la Colegiul Naţional de Apărare, conducător ştiinţific, etc. A absolvit Facultatea de Cibernetică Economică şi Statistică – Specialitatea Cibernetică Economică, după care a urmat un curs postuniversitar de Specializare în Modelarea şi simularea fenomenelor economico – sociale în cadrul ASE. Deţine titlul de Doctor obţinut de la Academia de Înalte Studii Militare, unde a absolvit şi un curs postuniversitar de informaţii militare. Aria sa de expertiză include: intelligence & business intelligence, teoria informaţiilor, modelarea şi simularea proceselor economice şi sociale.

Dr. Ionuţ Corduneanu este specialist în informaţii şi securitate, consultant în informaţii pentru afaceri şi doctorand la Academia Naţională de Informaţii (ANI), vicepreşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri (asia.org.ro), membru al Strategic & Competitive Intelligence Professionals (scip.org) şi redactor-şef adjunct al revistei Business/Competitive Intelligence. De asemenea, este trainer autorizat, livrând în mod curent cursuri în domeniul informaţiilor pentru afaceri. Este licenţiat în comunicare socială-informaţii (ANI) şi are o practică de peste 13 ani în domeniul intelligence.

METODOLOGIA DE ORGANIZARE

Principalele beneficii ale programului de training în sistem blended learning sunt:

  • un program flexibil care oferă posibilitatea organizării timpului de studiu după criterii proprii
  • participarea online la sesiunile de training şi interacţiune cu lectorul
  • proces de examinare gradual (lucrări de verificare notate pe parcursul perioadei de studiu şi examen final).

Cursul cuprinde următoarele etape de studiu:

  • perioada de instruire individuală constă în aprofundarea conceptelor teoretice. Materialele de studiu vor fi transmise la începutul perioadei de instruire. Cursanţii pot transmite către echipa suport întrebări cu privire la conţinutul materialelor studiate. Răspunsurile la întrebări vor fi oferite de către lector/expert pe parcursul cursului.
  • perioada de instruire online (3 seminarii, orele 18.00 – 20.00), conform unui program prestabilit

Cursul se va livra ONLINE, pe platforma ZOOM.

Participanţii vor obţine, la finalul programului, certificatul de absolvire, emis sub egida Institutului Bancar Român şi a membrilor săi fondatori, Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor şi recunoscut în cadrul sistemului financiar-bancar românesc.

Înscrierile se efectuează până la data de 11 martie 2022, iar examenul final va avea loc în data de 17 mai 2022, orele 18.00-20.00. Lansarea programului va avea loc în data de 15 martie 2022.

Acte necesare înscrierii: Formular de înscriere.

Pentru tariful cursului şi alte detalii vă rugăm să ne contactaţi telefonic sau prin e-mail.

Amănunte cu privire la derularea programelor şi a procedurilor de înscriere pot fi obţinute consultând web-site-ul IBR la adresa: www.ibr-rbi.ro sau la adresa e-mail: anca.strachinescu@ibr-rbi.ro, telefon: 0372.394.453, 0748.886.818.